Hotărârea nr. 51/23.02.2022


privind aprobarea prelungirii duratei contractului de închiriere încheiat cu Societatea New Age Advertising Agency SRL pentru utilizarea unor terenuri pe care sunt amplasate panouri publicitare

a fost adoptată cu 17 voturi ”pentru”;
Consiliul local al municipiului Bistrița a respins amendamentul fomulat în avizul Comisiilor de specialitate reunite și a aprobat un amendament, formulat în ședința Consiliului local de către președintele de ședință, în urma consultării cu secretarul general și cu reprezentanții serviciului de specialitate, după cum urmează:
”ART.1. – Se modifică Hotărârea nr. 8/31.01.2017 a Consiliului local al municipiului Bistriţa, privind stabilirea unor măsuri pentru amplasarea mijloacelor de publicitate pe teritoriul administrativ al municipiului Bistriţa, după cum urmează:

  1. Art.4. alin.(1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
    „ART.4. – (1) Contractul de închiriere se încheie pe 1 an, cu drept de prelungire pe o perioadă de până la 7 ani, prin act adiţional anual, la cererea expresă a locatarului, cu excepţia cazului în care acesta nu a respectat clauzele contractuale şi este cel prevăzut în anexa nr.3”.
  2. Art.2 alin.(1) din anexa nr.3 se modifică si va avea următorul cuprins:
    “ART.2. - (1) Termenul închirierii este de 1 an, cu drept de prelungire pe o perioadă de până la 7 ani, după care se va organiza o nouă licitație.”
    Articolul 2 din proiect se completează cu sintagma ”prin act adițional”

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți