privind aprobarea documentației de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate în municipiul Bistrița, aprobată prin Hotărârea nr.175/20.12.2017, modificată ca urmare a verificării înainte de publicare de către Agenția Națională de Achiziții Publice
adoptată cu un număr de 19 voturi “pentru” şi o abţinere din 20 consilieri prezenţi.
În plenul ședinței a fost formulată, de către inițiator, primarul municipiului Bistrița și aprobată de către Consiliul local al municipiului Bistrița, o propunere de modificare, de fapt de corectare a Anexei nr.4.1 ” la proiectul de hotărâre – ”Program de circulație”, în sensul corelării numărului minim de locuri din mijloacele de transport din zilele lucrătoare și cele nelucrătoare la unele linii de transport, respectiv:-18 locuri – Linia 1A, 18 locuri linia 1B, 55 locuri linia 13 și 55 locuri linia 16;
Au fost formulate și alte propuneri de către domnul consilier Mârza Teodor Ioan, la Anexa 4 a proiectului de hotărâre, Caiet de sarcini al serviciului de transport local de persoane, după cum urmează: la punctajul pentru gradul de poluare al autovehiculelor, (GP), pentru gradul de poluare al autovehiculelor electrice să se acorde 17 puncte în loc de 15, pentru gradul de poluare euro 3 să se acorde 0 puncte, iar la ponderea punctajului financiar și ponderea punctajului tehnic să fie 50% - 50%.
Nici una dintre aceste propuneri nu a fost însă aprobată de plenul Consiliului local al municipiului Bistrița și proiectul a fost adoptat în forma prezentată de inițiator.