Hotărârea nr. 87/10.09.2014


privind aprobarea prelungirii duratei contractelor de închiriere încheiate între Municipiul Bistriţa şi Parohia Evanghelică C.A. Viişoara, pentru imobilele situate în localitatea componentă Viişoara, cu destinaţia de şcoală generală şi grădiniţă.

Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru” din 20 consilieri prezenţi.
Prin Deciziile Comisiei speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, nr. 2127 şi nr. 2128 din 20.08.2009, s-a dispus retrocedarea în natură a imobilelor construcţie şi a terenului aferent cu destinaţia de şcoală generală, respectiv grădiniţă, situate în localitatea componentă Viişoara la nr. 177 şi 117, în favoarea Parohiei Evanghelice C.A. Viişoara. Având în vedere destinaţia lor, de imobile ocupate de instituţii de învăţământ din sistemul de stat, conform prevederilor legale proprietarul a avut obligaţia menţinerii afectaţiunii de interes public pentru o perioadă de 5 ani de la data emiterii deciziilor. Prin urmare, în baza Hotărârii nr. 213/29.10.2009, Consiliul Local al municipiului Bistriţa a aprobat încheierea contractelor de închiriere între Municipiul Bistriţa şi Parohia Evanghelică C.A. Viişoara pentru cele două imobile construcţie şi teren aferent.
Având în vedere faptul că termenul celor două contracte va expira la data de 01.09.2014, fiind înregistrate atât adresa Şcolii Gimnaziale nr. 7 Bistriţa, cât şi acordul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România în vederea prelungirii acestora, s-a propus prelungirea celor două contracte pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea de prelungire cu acordul ambelor părţi, prin hotărâre a Consiliului Local al municipiului Bistriţa.
Astfel, hotărârea prevede:

  • prelungirea duratei contractului de închiriere încheiat între Municipiul Bistriţa şi Parohia Evanghelică C.A. Viişoara pentru imobilul cu destinaţia de „şcoală generală”, cu suprafaţa construită desfăşurată de 201 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 2038 mp, situat în localitatea componentă Viişoara nr. 177, identificat în CF Viişoara nr. 639, nr. top. 100, 101, proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Viişoara;
  • prelungirea duratei contractului de închiriere încheiat între Municipiul Bistriţa şi Parohia Evanghelică C.A. Viişoara pentru imobilul cu destinaţia de „grădiniţă”, cu suprafaţa construită desfăşurată de 131,3 mp şi terenul aferent în suprafaţă de 2211 mp, situat în localitatea componentă Viişoara nr. 117, identificat în CF Viişoara nr. 639, nr. top. 98, 99, proprietatea Parohiei Evanghelice C.A. Viişoara;
  • contractele de închiriere se vor încheia pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.09.2014, cu posibilitatea de prelungire cu acordul ambelor părţi, prin hotărâre a Consiliului local.
  • contractele de închiriere pot înceta înainte de termenul stabilit şi prin renunţarea unilaterală de către locatar în baza unei notificări prealabile de 60 de zile;
  • chiria lunară aferentă şcolii generale este de 2.440,00 lei/lună, iar cea aferentă grădiniţei este de 2.473,60 lei/lună;
  • chiria se va achita din bugetul local al municipiului Bistriţa, cap. 65.02 – Învăţământ (Şcoala Gimnazială nr. 7 Bistriţa) până la data de 25 a lunii pentru luna în curs.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat