Ședința extraordinară a Consiliului local al municipiului Bistriţa a fost convocată de îndată, prin Dispoziția nr. 94/1.04.2021, a Primarului municipiului Bistrița și s-a desfășurat prin mijloace electronice de comunicare.
În convocarea de îndată a ședinței extraordinare a fost avută în vedere urgenţa determinată de necesitatea fundamentării de către MDLPA a bugetului necesar lucrărilor finanţate prin Programul naţional privind creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, pentru care este necesară transmiterea în regim de urgenţă a hotărârii Consiliului local al municipiului Bistrita privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici şi a cotelor de
contribuţie aferente surselor de cofinanţare a lucrărilor, în vederea cuprinderii în acest program
Au fost conectați 20 consilieri din cei 21 membri ai Consiliului local al municipiului Bistrița în funcție. A absentat doamna consilier Stere Ștefania Florentina.
Conducerea ședinței a fost asigurată de către domnul consilier Brici Tiberius Daniel, președintele de ședință în exercițiu.
Pe ordinea de zi a ședinței a fost înscris un proiect de hotărâre.
Ordinea de zi a fost aprobată în unanimitate.