Ședința din 7 decembrie 2017


ședință extraordinară din

La şedinţa extraordinară a Consiliului local al municipiului Bistriţa din data de 07.12.2017 au fost prezenți 19 din cei 21 consilieri în funcție.
A absentat domnul consilier Archiudean Mircea și domnul consilier Hangan Sorin.

Pe ordinea de zi inițială a şedinţei au fost înscrise cinci proiecte de hotărâre.
Ținând cont de urgența ce rezultă din Adresa Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru gestionarea integrată a deșeurilor municipale în județul Bistrița – Năsăud, prin care se solicită Consiliilor locale din județul Bistrița Năsăud dezbaterea și adoptarea, înainte de ședința AGA ADI deșeuri din data de 12.12.2017 a unui proiect de hotărâre, ordinea de zi a fost completată cu încă un proiect:
”Proiect de hotărâre privind avizarea Studiului de Fundamentare actualizat precum și a modificărilor aduse Documentației de atribuire prin concesiune a Serviciului Public de Salubrizare, respectiv activitatea de colectare, transport, depozitare și transfer al deșeurilor municipale, inclusiv deșeuri periculoase din deșeuri menajere și managementul Stațiilor de transfer și al Centrelor de colectare din județul Bistrița- Năsăud, conform Deciziei C.N.S.C. și a Deciziei Civile a Curții de Apel Cluj”

Au fost adoptate cinci hotărâri, după cum urmează:

3.

PV 07.11.2017

Aprobarea prin vot a procesului verbal al ședinței din 7 noiembrie 2017

4.

Hotărârea nr. 167/07.12.2017

pentru modificarea Hotărârii nr.65/27.04.2016 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru unele obiective de investiții referitoare la eficiența energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Bistrița, cu modificările si completările ulterioare

5.

Hotărârea nr. 168/07.12.2017

pentru modificarea Hotărârii nr. 72/ 12.05.2016 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea documentației de avizare a lucrărilor de intervenție și a indicatorilor tehnico-economici pentru 23 obiective de investiţii, referitoare la eficiența energetică a blocurilor de locuințe din municipiul Bistrița,

6.

Hotărârea nr. 169/07.12.2017

pentru modificarea Hotărârii nr. 104 / 14.07.2016 a Consiliului local al municipiului Bistrița, privind aprobarea cererii de finanțare „îmbunătățirea eficienței energetice a blocurilor de locuințe – Bistrița 8” și a documentațiilor tehnico-economice aferente, în vederea solicitării finanțării prin programul operațional regional 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare

8.

PH respins - studiu salubrizare

Proiect de hotărâre privind avizarea Studiului de Fundamentare actualizat precum și a modificărilor aduse Documentației de atribuire prin concesiune a Serviciului Public de Salubrizare, respectiv activitatea de colectare, transport, depozitare și transfer al deșeurilor municipale, inclusiv deșeuri periculoase din deșeuri menajere și managementul Stațiilor de transfer și al Centrelor de colectare din județul Bistrița-Năsăud, conform Deciziei C.N.S.C. și a Deciziei Civile a Curții de Apel Cluj.

Prezenți la ședință


Primarul orașului
Administrator public
Secretarul general
Președintele de ședință
Viceprimar 1
Viceprimar 2
Consilieri absenți