privind desemnarea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Bistriţa în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile din învăţământul preuniversitar de stat din municipiul Bistriţa.
Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”, în forma prezentată de iniţiator. Votul a fost secret.
Potrivit Ordonanţei de Urgenţă nr. 75/2005, cu modificările şi completările ulterioare, la nivelul fiecărei organizaţii furnizoare de educaţie din România se înfiinţează Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii, comisie care are rolul de a coordona aplicarea procedurilor şi activităţilor de evaluare şi asigurare a calităţii - aprobate de conducerea organizaţiei furnizoare de educaţie - de a elabora anual un raport de evaluare internă privind calitatea educaţiei în organizaţia respectivă precum şi de a formula propuneri de îmbunătăţire a calităţii educaţiei.
Potrivit art. 11 alin. 4 litera e) din actul normativ sus menţionat, componenţa Comisiei pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile din învăţământul preuniversitar cuprinde şi un reprezentant al consiliului local, alături de cei ai corpului profesoral, sindicatelor, părinţilor, elevilor şi minorităţilor naţionale care provin, după caz, din rândul profesorilor, părinţilor sau a elevilor.
Avându-se în vedere faptul că în iunie 2012, în urma scrutinului electoral s-a modificat componenţa Consiliului Local al municipiului Bistriţa, s-a impus desemnarea, prin vot, a câte unui reprezentant al consiliului local în Comisia pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile din învăţământul preuniversitar din municipiul Bistriţa.
Astfel, prin vot, au fost aleşi:
Reprezentanţii Consiliului Local al municipiului Bistriţa în Comisiile pentru evaluarea şi asigurarea calităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat
CONSILIUL DE ADMINISTRAŢIE DENUMIREA UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ADMINISTRATĂ ADRESA
UNITĂŢII DE ÎNVĂŢĂMÂNT ADMINISTRATĂ REPREZENTANŢI
AI
CONSILIULUI
LOCAL
Colegiul
Naţional
„Liviu Rebreanu” Colegiul Naţional
„Liviu Rebreanu”
Bistriţa Bistriţa,
Bulevardul
Republicii, nr. 8
Kozuk Andrei
Colegiul
Naţional „Andrei Mureşanu” Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu” Bistriţa Bistriţa,
Bulevardul
Republicii, nr. 26
Rusu Andrei
Colegiul Tehnic
„Infoel” Bistriţa Colegiul Tehnic
„Infoel” Bistriţa Bistriţa, str. Calea Moldovei, nr. 20
Avram George
Colegiul Tehnic
„Grigore Moisil”
Colegiul Tehnic
„Grigore Moisil” Bistriţa, str.
Rodnei
nr. 23
Hangan Sorin
Liceul Tehnologic Forestier Bistriţa
Liceul Tehnologic Forestier Bistriţa Bistriţa, str.
Zefirului,
nr. 1
Tuţă Gheorghe
Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa
Liceul Tehnologic Agricol Bistriţa Bistriţa, str.
Drumul Tărpiului,
nr. 21
Bria Alexandru
Liceul Tehnologic
de Servicii Bistriţa Liceul Tehnologic
de Servicii Bistriţa Bistriţa, Bulevardul Republicii, nr. 41
Ilieş Narcisa
Liceul Teoretic
Sanitar
Liceul Teoretic
Sanitar Bistriţa, Bulevardul Republicii,
nr. 18- 20
Muthi Gelu
Liceul vocaţional „Corneliu Baba”
Bistriţa Liceul vocaţional „Corneliu Baba”
Bistriţa Bistriţa, str. Independenţei,
nr. 3 -5
Antal Attila
Liceul vocaţional
„Tudor Jarda”
Liceul vocaţional
„Tudor Jarda” Bistriţa, str.
Alexandru
Odobescu, nr. 4
Rus Constantin
Liceul cu Program Sportiv Bistriţa Liceul cu Program Sportiv Bistriţa Bistriţa, Calea
Moldovei, nr. 18
Kiss Laszlo
Şcoala Gimnazială
nr. 1 Bistriţa
Şcoala Gimnazială
nr. 1 Bistriţa Bistriţa, Bulevardul Independenţei,
nr. 46
Molnar Iosif
*Şcoala
Gimnazială
nr. 2 Bistriţa
Şcoala Gimnazială
nr. 2 Bistriţa Bistriţa, str.
Alexandru
Odobescu, nr. 8
Avram Daniela
Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”
Bistriţa Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”
Bistriţa Bistriţa, str. 1 Decembrie,
nr. 27 – 29
Peteleu Ioan
Şcoala Primară
Unirea
Unirea, nr. 267
Şcoala Gimnazială
nr. 4 Bistriţa Şcoala Gimnazială
nr. 4 Bistriţa Bistriţa, str. Florilor,
nr. 3 – 5
Toniuc Alexandru
Şcoala Primară
„Dimitrie Cojocaru” Slătiniţa
Slătiniţa
Şcoala Gimnazială
„Lucian Blaga”
Bistriţa Şcoala Gimnazială
„Lucian Blaga”
Bistriţa
Bistriţa,
str. Garoafei, nr. 8
Gagea Maxim
Şcoala Primară
Sigmir Sigmir, str.
Principală, nr. 111
Grădiniţa cu
Program normal
Sigmir
Sigmir, str.
Principală, nr. 111
Şcoala Gimnazială
„Ştefan cel Mare”
Bistriţa Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare”
Bistriţa Bistriţa, str.
General Grigore
Bălan, nr. 3
Moldovan Narcisa
Şcoala Primară
Ghinda
Ghinda
Grădiniţa cu
Program normal
Ghinda
Ghinda
Şcoala Gimnazială Viişoara Şcoala Gimnazială
nr. 7 Viişoara
Viişoara, nr. 37
Taloş Florin
Grădiniţa cu
program normal Viişoara
Viişoara, str.
Târgului, nr. 117
Şcoala Primară
Sărata Sărata, str.
Principală, nr. 107
Grădiniţa cu
program normal
Sărata
Sărata, str. Principală, nr.107
Grădiniţa cu
program
săptămânal
„Dumbrava
Minunată” Bistriţa Grădiniţa cu
program
săptămânal
„Dumbrava
Minunată” Bistriţa
Bistriţa, str. Ecaterina Teodoroiu, nr. 2-4
Săsărman Mihai
Grădiniţa cu
program normal
nr. 8
Bistriţa, str.
Parcului, nr. 21
Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 12 Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 12
Bistriţa, str. Andrei Mureşanu nr. 44 A
Mihăştean Mariana
Grădiniţa cu
program normal
nr.16
Bistriţa, str.
Cerbului, nr. 27
Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 13 Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 13
Bistriţa, Aleea Basmului, nr. 1A
Pui Claudia
Grădiniţa cu program normal nr. 9
Bistriţa, str. Crinilor
nr. 4
Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 6 Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 6
Bistriţa, Aleea
Şieului, nr. 11 B
Calo Viorica
Grădiniţa cu
program normal
nr. 17 Bistriţa, Intrarea Castanului, nr. 2,
sc. A-D
Grădiniţa cu
program prelungit „Trenuleţul
Veseliei” Grădiniţa cu
program prelungit „Trenuleţul
Veseliei”
Bistriţa, str.
Rodnei, nr. 3
Moisil Filip
Grădiniţa cu
program normal
nr. 18
Bistriţa, str. Rodnei, nr. 23
Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 3 Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 3
Bistriţa, Aleea Plăieşului, nr. 41
Clapou Crina
Grădiniţa cu
program normal
nr. 7 Bistriţa, str. C-tin Roman Vivu, nr. 35
Grădiniţa cu
program prelungit „Căsuţa cu poveşti” Grădiniţa cu
program prelungit „Căsuţa cu poveşti”
Bistriţa, str.
Zimbrului, nr. 9
Seserman Alin
Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 15
Bistriţa, str.
Zimbrului, nr. 9
Grădiniţa cu
program normal
„Căsuţa cu poveşti” Bistriţa str.
Subcetate,
bl. 6, ap. 1-2
Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 2 Grădiniţa cu
program prelungit
nr. 2 Bistriţa, str.
Rodnei, nr. 23,
et. I
Stupari Liana
Grădiniţa cu
program normal
nr. 10 Bistriţa, B-dul Independenţei,
nr. 57
Grădiniţa cu
program prelungit
„Rază de soare” Grădiniţa cu
program prelungit „Rază de soare”
Bistriţa, str.
Bârgăului, nr. 12
Suciu Camelia
Grădiniţa cu
program normal
nr. 5 Bistriţa, str. Mesteacănului,
nr. 15
*Şcoala Gimnazială nr. 2 se va dizolva începând cu anul şcolar 2013 – 2014, potrivit H.C.L. nr. 14 / 13.02.2013.
Coordonatele de contact ale persoanelor desemnate vor fi comunicate Inspectoratului Şcolar Judeţean Bistriţa-Năsăud şi unităţilor de învăţământ în cauză.