privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa, pe anul 2014
Hotărârea a fost adoptată cu 11 voturi „pentru” şi 2 abţineri din 13 consilieri prezenţi, în forma prezentată de iniţiator.
Bugetul general de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2014 a fost aprobat la nivelul sumei de 218.509 mii lei la venituri şi în sumă de 260.311 mii lei la cheltuieli.
Rectificarea bugetului a fost supusă aprobării consiliului local avându-se în vedere următoarele:
- Dispoziţia Primarului, nr. 943/03.09.2014 privind aprobarea virărilor de credite şi a majorării bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2014;
- Dispoziţia Primarului, nr. 679/10.06.2014 privind aprobarea virărilor de credite bugetare în cadrul bugetului de venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2014;
- Adresa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Bistriţa-Năsăud, nr. 41.321/06.10.2014 privind repartizarea sumei de 133 mii lei pentru echilibrarea bugetelor locale;
- Decizia Administraţiei Judeţene a Finanţelor Bistriţa-Năsăud, nr. 41/08.10.2014 privind repartizarea sumei de 1200 mii lei pentru învăţământul preuniversitar de stat.
Concret, s-a propus rectificarea bugetului local, astfel:
I. Bugetul local se suplimentează cu suma de 6.390 mii lei.
- La venituri se suplimentează cu suma de 6.390 mii lei, astfel:
- suma de 1.333 mii lei reprezintă sume pentru echilibrarea bugetelor locale, comunicate prin Adresa Administraţiei Judeţene a Finanţelor Bistriţa-Năsăud nr. 41.321/06.10.2014 şi Decizia Administraţiei Judeţene a Finanţelor Bistriţa-Năsăud nr. 41/08.10.2014;
- suma de 5.057 mii lei reprezintă sume aferente fondurilor externe nerambursabile estimate a se încasa ca urmare a derulării proiectelor „Parc Industrial Bistriţa Sud” şi „Edificare şi consolidare Campus Şcolar Colegiul Naţional „Liviu Rebreanu”.
- La cheltuieli se suplimentează cu suma de 6.390 mii lei, astfel:
a. Secţiunea de funcţionare se suplimentează cu suma de 1.859 mii lei, astfel:
I. Cap. 51.02 „Autorităţi executive” se majorează cu suma de 48 mii lei (6 mii lei sustenabilitate proiect „Promovarea turistică a Cetăţii Medievale”; 15 mii lei reprezentând cheltuieli de salubrizare şi reparaţii echipamente periferice şi copiatoare; 27 mii lei servicii de consultanţă pentru implementarea sistemului de control managerial potrivit OMFP nr. 946/2005”;
II. Cap. 65.02 „Învăţământ” se majorează cu suma de 1.756 mii lei, astfel:
- 1.200 mii lei potrivit Deciziei Administraţiei Judeţene a Finanţelor Bistriţa-Năsăud nr. 41/08.10.2014 de suplimentare a sumelor acordate unităţilor din învăţământul preuniversitar de stat (salarii şi sentinţe).
- 556 mii lei, cheltuieli cu reparaţii curente potrivit anexei.
III. Cap. 67.02 „Cultură, recreere şi religie” se majorează cu suma de 40 mii lei, astfel: - Centrul Cultural Municipal – suplimentare cu 60 mii lei (22 mii lei pentru Fundaţia Culturală Societatea de Concerte Bistriţa; 27 mii lei utilităţi şi sentinţe judecătoreşti; 11 mii lei pentru Asociaţia Armonia Forte Fortissimo, ca urmare a redistribuirii de sume potrivit H.C.L. nr. 21/27.03.2014 privind aprobarea proiectelor care vor beneficia de cofinanţare de la bugetul local, acordate în baza Legii nr. 350/2005);
- Aparat propriu – diminuare cu 20 mii lei reprezentând sume nealocate pentru proiectele nerambursabile potrivit Legii nr. 350/2005, suma redistribuită pe alte proiecte conform H.C.L. nr. 21/27.03.2014;
IV. Cap. 68.02 „Asigurări şi asistenţă socială” se suplimentează cu suma de 15 mii lei pentru: 10 mii lei la Asociaţia Bucuria, sumă alocată din redistribuiri potrivit HCL nr. 21/27.03.2014; 5 mii lei pentru reparaţii curente, conform anexei privind programul de reparaţii curente.
b. Secţiunea de dezvoltare se suplimentează cu suma de 4.531 mii lei, conform anexei privind cheltuielile de capital.
II. Bugetul instituţiilor publice finanţate din venituri proprii şi subvenţii din bugetul local: - la venituri se suplimentează cu suma de 60 mii lei, pentru Cap. 67.10 „Cultură, recreere şi religie” potrivit destinaţiei de la capitolul 67.02 „Cultură, recreere şi religie”;
- la cheltuieli se suplimentează cu suma de 60 mii lei, cu destinaţia menţionată mai sus.
Astfel, Bugetul general venituri şi cheltuieli al municipiului Bistriţa pe anul 2014, rectificat, ajunge la suma de 268.442 mii lei.