privind modificarea Hotărârii nr. 56/30.03.2006 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa, cu modificările şi completările ulterioare, privind înfiinţarea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa.
Hotărârea a fost adoptată în forma prezentată de iniţiator, cu 16 voturi „pentru”.
La art. 1 din Hotărârea nr. 56/2006 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa s-a prevăzut ca Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa să fie de categoria I-a pe baza dotării serviciului existentă la acea dată şi a art. 11 alin. (1) din Ordinul Ministrului Administraţiei şi Internelor nr. 718/2005 care prevede următoarele:
„Serviciile voluntare se clasifică în funcţie de componenta preventivă, de dotare şi de tipul intervenţiei, astfel:
a) serviciu de categoria I - având în formaţia de intervenţie doar echipe specializate, pe tipuri de riscuri;
b) serviciu de categoria a II-a - având în formaţia de intervenţie grupe care încadrează autospeciale, altele decât cele pentru stingerea incendiilor, precum şi echipe specializate, pe tipuri de riscuri”.
În cursul anului 2011, Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa a primit în dotare o autospecială pentru intervenţii - alta decât pentru stingerea incendiilor - şi conform Hotărârii Consiliului Local al municipiului Bistriţa nr. 72/21.04.2011, în organigrama serviciului s-au introdus formaţiuni de intervenţie cu grupe ce încadrează autospeciala.
Deoarece serviciul îndeplineşte condiţiile prevăzute pentru a deveni serviciu de categoria a II-a, prin adresele nr. 20.589/2012 şi nr. 33.622/2012 s-a solicitat Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud acordarea avizului pentru sectorul de competenţă al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa şi acordarea avizului pentru extinderea activităţii serviciului. Cu avizul nr. 355.400/07.05.2012, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bistriţa” al judeţului Bistriţa-Năsăud a avizat sectorul de competenţă al Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa, iar prin avizul nr. 355.401/07.05.2012 a avizat extinderea Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al municipiului Bistriţa.