Hotărârea nr. 206/29.10.2009


privind modificarea Hotărârii nr. 74 / 07.04.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa privind aprobarea Documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a proiectului „Consolidarea şi modernizarea Corpului A – clădirea veche – Colegiul Naţional , municipiul Bistriţa”, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013.

Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi „pentru”.
Proiectul sus-menţionat, aprobat prin HCL 74 / 07.04.2009, a fost depus de către Primăria municipiului Bistriţa, în data de 17.04.2009, la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest, în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007 – 2013. Declarat admis, proiectul este în faza premergătoare semnării contractului de finanţare – vizita la faţa locului, în această etapă solicitându-se actualizarea hotărârii iniţiale a consiliului local cu modificările efectuate în procesul de evaluare. Astfel valoarea totală a proiectului este de 8.383.192,43 lei, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată – 6.877.220,02 lei; contribuţia proprie la cheltuielile eligibile – 140.352,15 lei; valoarea neeligibilă a proiectului – 38.161,72 lei şi TVA – 1.327.458,54 lei.
Obiectivele proiectului sunt: îmbunătăţirea calităţii infrastructurii de educaţie şi a dotării şcolilor din municipiul Bistriţa; consolidarea şi modernizarea clădirii corp A de la Colegiul Naţional „Andrei Mureşanu”, inclusiv modernizarea utilităţilor; dotarea cu echipamente didactice şi IT, precum şi conectarea la internet; crearea de facilităţi speciale pentru persoanele cu dizabilităţi.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți