Hotărârea nr. 34/29.03.2012


privind apartamentarea blocurilor de locuinţe pentru tineri, situate în str. Tiberiu Brediceanu şi str. Subcetate, proprietatea privată a Statului Român, construite prin Agenţia Naţională pentru Locuinţe în municipiul Bistriţa, în vederea înscrierii în evidenţele de carte funciară şi vânzării către actualii chiriaşi.

Hotărârea a fost adoptată cu 18 voturi „pentru”.
În vederea aplicării prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, cu modificările şi completările ulterioare, s-a creat cadrul legal privind vânzarea locuinţelor către titularii contractelor de închiriere. Prin Hotărârile Guvernului României nr. 587/2009 şi nr. 843/2010, s-a aprobat trecerea blocurilor de locuinţe pentru tineri din proprietatea publică a statului în proprietatea privată a acestuia, menţionându-se de asemenea că terenurile aferente blocurilor rămân sau trec în proprietatea privată a unităţilor administrativ-teritoriale în care sunt amplasate şi în administrarea consiliilor locale. Amplasamentele pentru care a fost demarată această procedură sunt următoarele: Aleea Macului bl. 1 şi bl. 2, str. Busuiocului bl. 3 şi str. Tiberiu Brediceanu bl. 1 şi bl. 2, cu terenurile aferente. Apartamentarea blocurilor se face având la bază cele cinci documentaţii tehnice întocmite de către S.C. DOMAR TOPO S.R.L. Cluj – Napoca şi înregistrate la Primăria municipiului Bistriţa, în funcţie de numărul de apartamente, numărul de încăperi, stabilindu-se pentru fiecare apartament suprafaţa utilă, cea construită, suprafaţă construită din părţile indivize comune, precum şi cota parte de teren aferent fiecărui apartament.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat
Consilieri absenți