Hotărârea nr. 29/29.03.2012


privind aprobarea prelungirii aplicabilităţii documentaţiei de urbanism „Actualizare Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa” şi a Regulamentului local de urbanism.

Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru”.
Fiecare localitate trebuie să îşi întocmească Planul Urbanistic General, să îl actualizeze la 5-10 ani şi să îl aprobe, acesta constituind baza legală pentru realizarea programelor şi acţiunilor de dezvoltare. Noul Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa a fost elaborat şi depus la instituţiile avizatoare, Primăria municipiului Bistriţa organizând şi o dezbatere publică pe această temă. De asemenea, Planul Urbanistic General a fost depus pentru obţinerea avizului la Agenţia Regională de Protecţia Mediului Cluj-Napoca, S.C. AQUABIS S.A., S.C. ELECTRICA S.A. etc. Prin adresa nr. 14.026/22.02.2012, Agenţia Regională pentru Protecţia Mediului Cluj-Napoca a comunicat faptul că sunt propuse modificări semnificative faţă de PUG-ul existent şi documentaţia necesită evaluare de mediu, fiind încadrată în categoria planurilor care se supun evaluării de mediu conform H.G.R. nr. 1.076/2004 privind stabilirea procedurii de realizare a evaluării de mediu pentru planuri şi programe, fapt ce necesită parcurgerea mai multor etape. Având în vedere cele de mai sus, s-a propus aprobarea prelungirii aplicabilităţii Planului Urbanistic General al municipiului Bistriţa şi a Regulamentului local de urbanism până la data aprobării noului Plan Urbanistic General al municipiului Bistriţa.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți