Hotărârea nr. 84/24.06.2010


privind participarea municipiului Bistriţa, în calitate de partener, la realizarea proiectului „ESIMEC” – Economic Strategy and Innovation in Medium size Cities”, finanţat prin programul URBACT II.

Proiectul de hotărâre a fost adoptat prin vot deschis, cu 19 voturi „pentru”.
Proiectul cu acronimul ESIMEC („Economic Strategy and Innovation in MEdium size Cities”) este un proiect de capitalizare prin care se oferă autorităţilor locale şi regionale, din diverse ţări ale UE, instrumente specifice pentru a elabora strategii economice şi inovatoare în vederea combaterii efectelor crizei economice. Totodată, acest proiect oferă partenerilor implicaţi, prin schimburi de bune practici, soluţii viabile de dezvoltare urbană în concordanţă cu tendinţele europene. Municipiul Bistrita este partener în cadrul proiectului, alături de alte 8 oraşe din Anglia, Ungaria, Spania, Belgia, Franţa şi Suedia. Proiectul este susţinut de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, care şi-a manifestat sprijinul în ceea ce priveşte parteneriatul municipiului Bistriţa la proiectul „ESIMEC” prin adresa nr. 57.646 / 23.09.2009, confirmând totodată că obiectivele proiectului sunt în concordanţă cu priorităţile programului la nivel naţional.
Proiectul se desfăşoară în două etape finanţate distinct. Prima etapă s-a desfăşurat în perioada 24.11.2009 – 24.05.2010 şi a avut ca finalitate elaborarea cererii de finanţare pentru a doua etapă (de implementare) care se va desfăşura în perioada iulie 2010 – decembrie 2012. Valoarea totală a proiectului pentru municipiul Bistriţa, în calitate de partener, este de 53.304 euro pentru ambele faze ale proiectului. Astfel: pentru prima fază a proiectului, valoarea este de 8.700 euro, din care asistenţă financiară nerambursabilă FDER = 6.960 euro (80%), cofinanţare naţională = 1.131 euro (13%) şi contribuţie proprie = 609 euro (7%). Pentru a doua fază a proiectului (de implementare), valoarea este de 44.604 euro, din care asistenţă financiară nerambursabilă FDER = 35.683,2 euro (80%), cofinanţare naţională = 5.798,52 euro (13%) şi contribuţie proprie = 3.122,28 Euro (7%). Fondurile necesare implementării proiectului vor fi asigurate din bugetele locale ale municipiului Bistriţa pe anii 2010-2012.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți