Hotărârea nr. 67/21.04.2011


privind prelungirea duratei contractului de comodat încheiat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud pentru terenul în suprafaţă de 1 mp, proprietatea publică a municipiului Bistriţa, situat în str. Gării, pe care este amplasat un panou de afişare a indicatorilor de mediu

adoptată cu 18 voturi „pentru” din 18 consilieri prezenţi.
Prin Hotărârea nr.47/30.03.2006 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa s-a aprobat atribuirea în folosinţă, cu titlu gratuit, a unui teren situat în municipiul Bistriţa, str. Gării, Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, pentru amplasarea unui panou de afişare a indicatorilor de mediu, pe o perioadă de 5 ani, respectiv până la data de 01.05.2011.
Prin adresa nr.3038/18.03.2011, înregistrată la Primăria municipiului Bistriţa cu nr.21.442/21.03.2011, reprezentanţii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Bistriţa -Năsăud solicită prelungirea contractului de comodat şi menţinerea locaţiei actuale. Prin hotărâre a fost aprobată prelungirea duratei contractului de comodat încheiat cu Agenţia pentru Protecţia Mediului Bistriţa-Năsăud, pentru terenul în suprafaţă de 1 mp, situat în municipiul Bistriţa, str. Gării,pe care este amplasat un panou de afişare a indicatorilor de mediu, pe o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.05.2011 până la data de 31.04.2016.
Pe toată durata contractului, comodatarul are obligaţia întreţinerii panoului de afişare conform prevederilor art.23 punctul 4 şi 5 din Hotărârea nr.153/29.07.2009 a Consiliului local al municipiului Bistriţa privind stabilirea unor măsuri de bună gospodărire a municipiului Bistriţa. De asemenea, la propunerea Comisiei Juridice şi Administraţie Publică Locală s-a decis ca în contractul de comodat să fie prevăzută în sarcina comodatarului şi obligaţia de a afişa parametri standard, de referinţă, în raport cu care să fie interpretaţi indicatorii de mediu aduşi la cunoştinţă publică.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți