Hotărârea nr. 24/17.02.2011


privind aprobarea Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Direcţiei Servicii Publice Bistriţa.

Hotărârea a fost adoptată cu 20 de voturi „pentru”.
Conform art. 11 din Ordinul nr. 7.660/2006 al Preşedintelui Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, până la data de 15 octombrie a fiecărui an, consiliul local aprobă Planul de ocupare a funcţiilor publice, iar modalităţile de ocupare a funcţiilor publice transmise de către autorităţile şi instituţiile publice devin obligatorii. Pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală, modalităţile de ocupare a funcţiilor publice pot fi modificate semestrial, cu înştiinţarea Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Proiectul planului de ocupare a funcţiilor publice se supune consultării cu organizaţiile sindicale ale funcţionarilor publici reprezentative, organizate în condiţiile legii. Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici analizează propunerile autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia publică locală şi transmite eventuale observaţii şi propuneri în termen de 30 de zile de la data primirii datelor transmise.
Planul de ocupare a funcţiilor publice pentru ordonatorii principali de credite din administraţia publică locală se aprobă cu respectarea observaţiilor şi propunerilor transmise de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, în caz contrar neacordându-se avizele necesare punerii în aplicare a Planului de ocupare a funcţiilor publice.
Conform art. 13 din actul normativ susmenţionat, în termen de 30 de zile de la data aprobării Planului de ocupare a funcţiilor publice pentru ordonatorii principali de credite din administraţia publică locală, aceştia au obligaţia de a transmite Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici o copie a actului administrativ de aprobare, având anexat Planul de ocupare a funcţiilor publice aprobat.
Prin adresa nr. 105.245/16.11.2010, Proiectul Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Direcţiei Servicii Publice Bistriţa a fost înaintat Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. A.N.F.P. a luat act de propunerea Direcţiei Servicii Publice Bistriţa şi nu a comunicat obiecţiuni cu privire la aceasta. Totodată s-a obţinut acordul de principiu din partea sindicatului cu privire la Proiectul Planului de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Direcţiei Servicii Publice Bistriţa pentru anul 2011, proiect care a fost înaintat consultării prin adresa nr. 9.427/09.02.2011.
Astfel, Consiliul Local al municipiului Bistriţa a aprobat Planul de ocupare a funcţiilor publice din cadrul Direcţiei Servicii Publice Bistriţa, pentru anul 2011.

Dezbateri, propuneri, voturi


Inițiatori
Intervenții Nu au fost intervenții la acest proiect.
Propuneri Nu au fost propuneri la acest proiect.
Voturi „împotrivă” Niciun vot „împotrivă”
Abțineri Nicio abținere
Vot ne-exprimat Au votat toți consilierii prezenți la ședință.
Consilieri absenți