privind modificarea Hotărârii nr. 55/26.03.2009 pentru aprobarea Studiului de fezabilitate şi a proiectului „Reabilitarea şi modernizarea Parcului Municipal Bistriţa” în vederea solicitării finanţării prin Programul Operaţional Regional 2007-2013.
Proiectul de hotărâre a fost adoptat cu 18 voturi „pentru”, în forma propusă de iniţiator.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Locuinţelor a lansat în anul 2008 cererea deschisă de proiecte, cu termen limită de depunere 31.03.2009, pentru Axa 1 a Programului Operaţional Regional „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor – poli urbani de creştere”, domeniul major de intervenţie 1.1. „Planuri integrate de dezvoltare urbană”, sub-domeniul „Centre urbane”. Primăria municipiului Bistriţa a elaborat documentul strategic Plan Integrat de Dezvoltare Urbană, care a constituit instrumentul de accesare a Fondurilor Structurale pe Programul Operaţional Regional, 2007 – 2013, Axa 1-Centre Urbane. După parcurgerea etapei de admisibilitate a Planului Integrat, s-a trecut la evaluarea celor şapte proiecte în valoare totală de circa 24 milioane euro.
Unul dintre proiectele individuale din cadrul Planului Integrat este proiectul „Reabilitarea şi modernizarea Parcului Municipal Bistriţa”, al cărui obiectiv general constituie reabilitarea infrastructurii publice urbane din municipiul Bistriţa prin reabilitarea şi modernizarea Parcului Municipal Bistriţa în vederea punerii în valoare a funcţiilor recreative, estetice si ecologice ale parcului. Proiectul mai propune ca, în zona de intervenţie delimitată de centrul istoric – inclusiv zona de protecţie a centrului istoric şi parcul municipal – să se instaleze sisteme de supraveghere, cu rol de creştere a gradului de siguranţă a cetăţenilor, precum şi pentru prevenirea criminalităţii. Proiectul a parcurs şi încheiat, în perioada martie 2009 – octombrie 2010, toate etapele de evaluare, iar Agenţia de Dezvoltare Regională Nord - Vest a menţionat, prin adresa nr. 9.046/POR/05.11.2010, că proiectul este considerat acceptat pentru contractarea finanţării. În vederea încheierii contractului de finanţare este necesară, însă, şi actualizarea Hotărârii nr. 55/26.03.2009 a Consiliului Local al municipiului Bistriţa cu toate modificările şi completările efectuate pe parcursul evaluării proiectului, dar şi ca urmare a modificării cotei de TVA, de la 19% la 24%.
Astfel, hotărârea prevede valoarea totală a proiectului la nivelul a 17.642.614,89 lei, din care: asistenţă financiară nerambursabilă solicitată – 12.585.779,52; contribuţia proprie la cheltuielile eligibile – 256.852,64 lei; valoarea neeligibilă a proiectului, suportată de municipiul Bistriţa – 1.423.314,60 lei; TVA – 3.376.668,13 lei. Fondurile necesare implementării proiectului vor fi asigurate din bugetele locale ale municipiului Bistriţa pe anii 2011 – 2013.